Dacă vă place această postare, puteţi să o distribuiţi în reţelele sociale preferate cu ajutorul butoanelor din stânga.

Estetica dentară


Astăzi vă vom explica la ce este bună estetica dentară şi cum vă putem ajuta să vă restabiliţi sau să vă îmbunătăţiţi zâmbetul. De asemenea, vă vom argumenta necesitatea apelării la aceste tipuri de tratamente prin prezentarea, în unele dintre următoarele postări, a cazurilor complexe de estetică dentară rezolvate la Para-Luxadent.

De ce estetica dentară?

Pentru că în unele cabinete, în care medicii deţin cunoştinţele necesare, în care există dotările tehnice şi tehnologice necesare, în care există materialele necesare şi care colaborează cu tehnicieni pregătiţi în domeniul esteticii dentare şi a căror laboratoare sunt dotate pentru aşa ceva, acest lucru este posibil,

Pentru că mulţi pacienţi prezintă pete de culoare pe dinţi (pete care nu pot fi îndepartate prin tehnicile de detartraj, tehnicile de albire şi obturaţiile clasice), pete care le conferă un aspect foarte neplăcut al dinţilor, aspect ce le crează un anumit complex de inferioritate, iar acest complex le poate afecta chiar calitatea vieţii sociale şi nu numai,

Pentru că mulţi pacienţi prezintă dinţi cu forme şi poziţii anormale, dinţi cu leziuni de aşa natură încât protetica clasică nu este suficientă şi nu poate rezolva eficient situaţia, iar obturaţiile (plombele) nu ar rezista sau ar fi, de asemenea, ineficiente. Aceste situaţii pot fi corectate prin tehnicile de estetică dentară, Pentru că multe din spaţiile anormale dintre dinţi pot fi corectate prin aceste tratamente într-un mod mult mai rapid (câteva zile până la câteva săptămani, în funcţie de complexitatea situaţiei şi metodei de tratament aleasă), decât prin tratamente ortodontice (câteva luni până la câtiva ani), Pentru că zâmbetul poate deveni perfect Şi............................PENTRU CĂ NOI PUTEM !!!

#paraluxadent #stomatologie #esteticadentara #timisoara #medicinadentara

Postări recomandate
Postări recente
Arhiva
Urmăreşte-ne
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
  • Linkedin_001.jpg
Perfect Smile
Programează-te
Găseşte-ne

Tel: 0040 356 454 354
Mobil 1: 0040 722 247 967
Mobil 2: 0040 722 751 693
Fax: 0040 356 454 354
Bulevardul Cetății, nr. 77, etaj 1, deasupra BRD,
Timişoara, cod poştal 300626, Romania

 

email: paraluxadent@paraluxadent.ro

  • Facebook Classic
  • Twitter Classic
  • Google+ Classic
  • LinkedIn Classic

Copyright 2014 PARA-LUXADENT

Dacă vi se pare util sau dacă vă place, puteţi să distribuiţi conţinutul site-ului nostru de la acest buton

Vorbiți cu noi

direct pe

Facebook Messenger